142016Dec

Dumitru Cioloca, inginer chimist: Prin recuperare medicală îmi menţin constantă starea de sănătate şi previn complicaţiile, în ciuda înaintării mele în vârstă .

cioloca

„Cred că totul a început în tinereţe, când făceam practică la cantina studenţească şi am dat din greşeală cu capul într-o grindă de beton. Imediat după aceea, nu am mai putut mişca două degete, dar, fiind tânăr, nu am acordat importanţă şi nu am făcut o radiografie care probabil ar fi arătat că e afectată coloana.

Începând de la 27 de ani, am început să am dureri în zona cervicală, mi s-au umflat ochii şi aveam din când în când atacuri de panică şi junghiuri în plex. Pe la 40 de ani, îmi mişcam deja mai greu mâna stângă, ameţeam, aveam greţuri şi dureri cumplite la schimbarea vremii. Eram mereu obosit şi încordat şi, colac peste pupăză, s-a declanşat şi o spondiloză cervicală.

Deplasările lungi în interes de serviciu cu maşina, încordarea şi stres-ul profesional au generat un disconfort suplimentar constând în contracturi musculare. Făceam din când în când masaj şi fizioterapie, mergeam la înot şi jucam fotbal, dar mă simţeam rău aproape tot timpul şi cineva mi-a propus să văd un chiropractician. M-am consultat înainte cu medicul ortoped Jenel Pătraşcu şi am aflat că intervenţia chiropractorului poate duce la rezolvări spectaculoase în unele cazuri, dar poate lăsa şi sechele.

Am pus pe picioare trei fabrici în viaţa mea: Rio, Bucovina şi Legofruct. Am primit oferta să preiau şi managementul de producţie la Carpatina, Apa Lipovei şi Domogled. Dar nu mai puteam face faţă. În ultimul an şi jumătate înainte de a mă pensiona de boală, lucram în industria alimentară de conservare a legumelor şi fructelor, iar în sezon treceam direct în secţia de producţie de la 45 de grade Celsius în zona unde se lucra cu abur la minus 30 de grade în zona de congelare rapidă, fără a mă proteja întotdeauna cu echipamentul recomandat. A cedat atunci şi zona lombară.

Până la urmă, am ajuns la Szeged, la şeful clinicii de neurochirurgie, renumitul dr. Barzo Pal. Aveam de fapt o hernie de disc cervicală cronică extrem de gravă, nu mai aveam aproape deloc disc între C5 şi C6. Doar o bucăţică de os tangentă la măduvă mă despărţea de leziunea medulară. Prin tocire, lipseau 5 milimetri de os din materialul vertebral. Astfel, toate durerile pe care le-am suportat întreaga viaţă deveneau explicabile.

Aveam doar 45 de ani când am suferit prima operaţie pe coloană. A fost o intervenţie la limită, în condiţii de risc vital de secţionare a măduvei. Un implant de osteosinteză făcut în spaţiul intervertebral mi-a legat cu o placă de titan cele două vertebre afectate în una singură. După două luni de la operaţie, timp în care am avut interdicţie să îmi mişc capul, fără a face un program de recuperare medicală într-o clinică de specialitate, am reluat munca ce presupunea naveta zilnică de la Timişoara la Lugoj, trei-patru deplasări lunare la Bucureşti şi două deplasări lunare la Veneţia.

M-am ambalat din nou cu munca şi, fiind o activitate relativ sedentară, am pus 40 de kilograme în plus, ajungând la 136 de kilograme. Am trecut atunci la o dietă drastică, la un an de la operaţie şi am slăbit cele 40 de kilograme suplimentare cu acelaşi regim de muncă şi fără a face mişcare şi sport. Cu această ocazie mi-am şubrezit suplimentar partea lombară a coloanei şi am pierdut multă masă musculară.

Apoi am avut un accident de maşină care a desprins o bucată din calusul osos format în urma operaţiei. În zonă a început un proces evolutiv cu suspiciune de osteosarcom care, în urma investigaţiilor, s-a dovedit din fericire benign.

Acum 6 ani, când aveam 50 de ani, am fost nevoit să mă pensionez de boală, ceea ce mi-a sporit anxietatea. A trebuit să învăţ o nouă igienă de viaţă. Pentru mine aceasta a însemnat intrarea în programul de recuperare medicală pe care îl urmez de două ori pe an începând din 2008. Am reînvăţat totul, de la modul cum dorm – pe ce tip de saltea şi pernă – până la poziţia corectă pe scaun sau în fotoliu ori modul cum merg sau mă alimentez.

M-am învăţat cu gimnastica medicală, pe care o practic zilnic şi acasă, de când mă trezesc. Mi-a intrat instinctiv în reflex pentru că trebuie să previn cu orice preţ tasările suplimentare care ar genera un nou risc de operaţie de hernie de disc, de data aceasta la nivel lombar. Am înţeles că pentru mine nu se poate mai bine, dar se poate întotdeauna mai rău, existând oricând riscul unei degradări rapide a coloanei. De aceea, este extraordinar de bine ca prin recuperare medicală să îmi menţin constant statusul medical, în ciuda înaintării mele în vârstă.

La Socrates Clinic am învăţat să îmi educ durerea, să mă învăţ cu un prag mai înalt al durerii şi cu un grad mai ridicat de suportabilitate cu tot cu antiinflamatoare şi analgezice. Dacă mă gândesc însă la beneficii, la faptul că puteam fi paralizat complet de la gât în jos de la 45 de ani, apreciez şi sunt recunoscător că la ora actuală mai pot fi util şi funcţional pentru mine şi pentru familie. Puteam fi de ceva vreme doar o legumă.

Am învăţat de asemenea că, atunci când sunt mai liniştit şi relaxat, când evit stressul, nu am contractată musculatura şi păstrez durerea la un nivel suportabil. Mi-am schimbat total ritmul şi stilul de viaţă.

M-am împrietenit întrucâtva cu neurochirurgul Pal Barzo care m-a operat la Szeged. El mi-a spus un lucru pe care l-am ţinut minte: Dumnezeu ţi-a dat deja două semne. Ai vreo datorie, vreun credit neachitat? Reglează-ţi obligaţiile cu viaţa acum şi obişnuieşte-te cu gândul că e gata. Pentru că dacă nu îţi schimbi radical stilul de viaţă şi ocupaţia, stres-ul profesional te va termina. Atunci mi-am schimbat ritmul şi modul de viaţă şi am renunţat la carieră.

Şi am mai învăţat ceva de la el: sub jumătate din succesul demersului terapeutic este dat de reuşita operaţiei pe coloană, de intervenţia de calitate a chirurgului. Restul îl faci chiar tu, ca pacient, prin modul de recuperare după operaţie, cu gimnastică medicală şi hidroterapie asistată de profesionişti, la care se adaugă din când în când fizioterapie în momentele în care ai dureri mai acute. E un proces continuu şi permanent la care m-am angajat şi în care mă ajută Socrates Clinic.”