Acest articol detaliază anatomia extremității distale a humerusului, epidemiologia și clasificarea fracturilor, simptomele, investigațiile necesare și opțiunile de tratament ortopedic și chirurgical.
Notiuni de anatomie
Extremitatea inferioară a humerusului, sau epifiza inferioară (distală), are un aspect turtit și este recurbată din posterior spre anterior. Epifiza distală prezintă un condil și doi epicondili. Condilul este format din:
1. suprafețele articulare, care sunt destinate radiusului și ulnei (trohleea humerusului, capitulul humerusului și un șanț intermediar).
2. fose: coronoidă (în ea pătrunde procesul coronoid al ulnei, în mișcările de flexie ale antebrațului), radială (în ea pătrunde capul radiusului în mișcările de flexie), olecraniană (în ea pătrunde olecranul în mișcările de extensie ale brațului).
Epicondilii sunt două proeminențe ce folosesc pentru inserțiile musculare. Aceștia sunt: epicondilul medial (proeminență triunghiulară, care se simte la palpare, având șanțul nervului ulnar, cu nervul omonim, pe fața sa posterioară), epicondilul lateral, mai mic decât cel medial, și acesta palându-se.
La 5, 6 cm de marginea medială, deasupra epicondilului medial, se găsește în mod inconstant o apofiză triunghiulară, numită procesul supracondilian, proces legat de epicondil printr-o bandeletă fibroasă, formând un inel osteofibros, prin care trece nervul median și artera brahială.
Epidemiologie
Fracturile humerusului distal rămân unele dintre cele mai provocatoare afecțiuni de tratat și datorită apropierii sau chiar implicării în articulație. Standardul de aur la pacienții tineri este reducerea deschisă și fixarea internă.
Aproximativ 7% din totalul fracturilor la adulți sunt reprezentate de fracturile de humerus. Dintre acestea, o treime sunt fracturi de humerus distal (2% din totalul fracturilor). Incidența maximă este la tineri, cu un vârf între 12 și 19 ani, fete, și la persoane vârstnice, cu un vârf în jurul decadei a 8-a, femei. Incidența la adulți este de 5,7/100.000 locuitori/an, femei = bărbați.
Mecanism de producere
În două moduri:
Traumatisme violente, în general la tineri (accidente rutiere, sportive, cădere de la înălțime). În general, se asociază și cu alte traumatisme (16%).
Traumatisme mici la vârstnici (de mică intensitate: precipitare de la același nivel).
Simptomatologie
Un procent crescut dintre pacienți pot avea la prezentare o neuropatie ulnară. În principal, durere, inflamație, hematom, impotență funcțională a articulației (limitarea mișcărilor), deformarea articulației. Sunt importante consultul neurologic și cunoașterea mecanismului producerii.
Investigatii
Radiografia standard în incidența antero-posterioară și laterală a cotului este în general suficientă pentru a diagnostica fractura. Computer tomograful are mai mult un rol în identificarea particularităților fracturii, obținându-se o reconstrucție tridimensională a regiunii osoase fracturate.
Ca și clasificări ale fracturilor, se folosesc mai exact regiunea anatomică unde se află fractura (supracondilară, intracondilară, epicondilară). 15% din fracturile humerusului distal sunt intraarticulare.
Articulația cotului este o zonă extrem de sensibilă, pentru că este traversată de numeroase vase și nervi (nervul radial, median, ulnar, artera brahială, artera radială colaterală, artera ulnară superioară colaterală, artera ulnară inferioară colaterală, artera posterioară ulnară recurentă).
Tratament
În general fracturile humerusului distal cu deplasare se tratează chirurgical.
Tratament ortopedic
Pacienții cu fracturi fără deplasare pot fi tratați ortopedic, dar urmăriți apoi, săptămânal cu radiografii (3–4 săptămâni), pentru a nu apărea o deplasare sau o angulare. Chiar și așa, pentru a evita o instabilitate a fracturii și pentru a permite o libertate a mișcării, cât mai rapid, se recomandă o fixare chirurgicală.
Aparat gipsat brahio-antebrahio-palmar (3–4 săptămâni). Totuși, tratamentul non-operator este rar indicat.
Tratamentul chirurgical
- Reducerea deschisă și fixare internă cu placă și șuruburi este indicată dacă fractura cuprinde atât coloana medială cât și pe cea laterală, deci întreaga epifiză distală a humerusului (cea mai frecventă metodă de fixare). Reluarea rapidă a mișcărilor este foarte importantă.
- Artroplastia totală de cot este indicată dacă fractura este cu multe fragmente (cominutivă). Totuși se practică foarte rar ca tratament inițial în fracturile cotului.
- Reducere închisă și 2–3 șuruburi percutanate în cazul fracturilor simple, localizate la nivelul unei singure coloane (internă/externă).
