Socrates Clinic Timișoara
Livrăm servicii şi experienţe de calitate de 5 stele, cu pasiune și excelență, de peste un deceniu. Mai mult de 1000 de pacienți revin la noi cu fidelitate și încredere.
De ce ne ocupăm de recuperarea medicală?
Chiar ne pricepem şi suntem buni la asta.
Socrates Clinic și-a început activitatea în anul 2008 și înca de atunci și-a dorit o abordare nouă în ceea ce privește reabilitarea medicală. Socrates Clinic are o structură clară, bine organizată şi este condusă de Dr. Armand Gogulescu, medic primar de recuperare, medicină fizică şi balneologie, doctor în medicină, cu o experienţă practică în domeniu de peste 21 ani.
Astăzi, prin echipa sa de specialiști, Socrates Clinic înseamnă un nou concept în tratamentul complex de recuperare medicală, fiind unica de acest gen din Timișoara și din regiunea de Vest. În noua locație ce dispune de un spatiu de aproximativ 1000 mp, cu mai multe cabinete de consultații, cu medici specialiști în Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, Ortopedie-Traumatologie, Neurologie, Ortopedie Pediatrică, Neurologie Pediatrică, dar și în Reumatologie, Socrates Clinic abordează pacientul nu doar ca pe un corp cu probleme de „funcționare”, ci ca pe o ființă în suferință, întâmpinându-l într-un mediu prietenos încă de la recepție.
De ce să alegi Socrates Clinic?
1000+ pacienți revin PERIODIC
Peste 1.000 de pacienţi fideli revin periodic, cu încredere, în clinica noastră pentru a-şi recupera starea de bine şi a-şi întreţine sănătatea. Comunitatea formată în timp în jurul Socrates Clinic răsplăteşte toate atuurile noastre - expertiza de specialitate, echipa profesionistă de medici şi terapeuţi empatici, ambientul plăcut, spaţiul elegant, paleta diversă de proceduri, circuitul integrat şi dotările moderne, ne mobilizează şi ne desăvârşeşte ca oameni şi specialişti.
Cea mai bună DOTARE
Suntem clinica de recuperare medicală din vestul ţării cu cea mai bună dotare şi cele mai moderne facilităţi, cu cea mai largă adresabilitate din perspectiva patologiei acoperite. Cea mai completă bază de tratament urbană din Timişoara. La noi, vă recăpătaţi într-un cadru select şi confortabil starea de bine, funcţionalitatea normală a aparatului locomotor, independenţa funcţională. La finalul tratamentului veţi fi mai relaxaţi, odihniţi şi plini de energie.
Suntem MULTIFUNCȚIONALI.
Putem deservi în paralel mai mulţi pacienţi fără ca acest lucru să afecteze semnificativ timpii de aşteptare, capacitatea bazei de tratament este una ridicată, iar posibilitatea de a practica gimnastica în bazin sub supravegherea unor hidrokinetoterapeuţi specializaţi - care se asigură de efectuarea corectă a mişcărilor recomandate de medic - este un plus care poate face diferenţa pentru pacienţii cu afecţiuni osteoarticulare.
Abordare INTERDISCIPLINARĂ
Cunoştinţe profesionale de specialitate temeinice, acumulate în timp, ale personalului Socrates Clinic ne permit o abordare holistică a pacientului, care combină eficient paleta de proceduri de tratament recomandate de medici.
Atenți la DETALII
Terapeuţii clinicii Socrates respectă întocmai prescripţia medicală privind timpii, procedurile, durata, frecvenţa curenţilor, intensitatea, localizarea cu precizie a electrozilor. Suntem atenţi la detaliile care fac diferenţa pentru a obţine efectul terapeutic dorit.
Starea de bine continuă și ACASĂ
Educăm pacienţii pentru a-i conştientiza de necesitatea schimbării stilului de viaţă, pentru a-i determina să adopte pe termen lung un program de exerciţii personalizate de întreţinere a stării de sănătate a coloanei pe care să îl continue la domiciliu.