În acest articol vei afla ce este sindromul de canal ulnar, cum afectează nervul ulnar, care sunt cauzele și simptomele principale, cum se stabilește diagnosticul și ce opțiuni de tratament există, atât ortopedice cât și chirurgicale.
Sindromul de canal ulnar este o boală care afectează nervul ulnar, la nivelul articulației cotului, în traiectul lui din loja anterioară a brațului în loja anterioară a antebrațului.
Anatomie
Nervul ulnar începe de fapt la nivelul regiunii laterale a gâtului, unde rădăcinile nervoase individuale ale nervilor spinali părăsesc coloana vertebrală. Rădăcinile nervoase ies prin niște deschideri mici între vertebre. Aceste orificii sunt numite găuri intervertebrale. Rădăcinile nervoase se unesc pentru a forma trei trunchiuri nervoase principale care au traiect prin defileul mușchilor scaleni, însoțesc artera și vena subclavie și se îndreaptă spre regiunea axilară. În această regiune cele trei trunchiuri se ramifică în nervii terminali. Unul dintre acești nervi este nervul ulnar.
Nervul ulnar trece prin canalul ulnar la nivelul cotului. Tunelul este format din mușchi, ligamente și oase. Nervul ulnar trece prin canalul ulnar și își face drum în jos pe antebraț și în mână. Acesta asigură inervația senzitivă a părții mediale a antebrațului, palmar și dorsal, inervația degetului mic și jumătății laterale a degetului inelar. Nervul ulnar asigură și inervația motorie la nivelul antebrațului și mâinii.
Cauzele
Sindromul de canal ulnar are mai multe cauze posibile. O parte a problemei ar putea consta în modul în care funcționează cotul. Nervul ulnar se întinde de fapt câțiva milimetri atunci când cotul este în flexie, având raport direct cu epicondilul humeral medial. De-a lungul timpului, acest lucru poate provoca iritații. O cauză comună a problemelor este îndoirea frecventă a cotului, cum ar fi tragerea, întinderea sau ridicarea unor greutăți. Presiunea directă și constantă pe cot, în timp, poate duce, de asemenea, la sindromul de canal ulnar. Nervul poate fi iritat din cauza sprijinitului în cot în timp ce stați la birou, la calculator. Nervul ulnar poate fi, de asemenea, deteriorat traumatic, printr-o lovitură la nivelul canalului ulnar.
Simptome
Amorțeala pe partea internă a antebrațului, a mâinii și în degetul mic și inelar, este un semn precoce al sindromului de canal ulnar. Amorțeala se poate transforma sau poate fi alternată cu durere. Amorțeala este adesea simțită atunci când coatele sunt îndoite pentru perioade lungi de timp, cum ar fi atunci când vorbiți la telefon sau în timpul somnului.
Mâna și degetul mare, de asemenea, pot deveni stângace datorită afectării musculaturii inervate de nervul ulnar. Atingerea nervului în canalul ulnar va provoca o senzație de șoc electric până la degetul mic. Aceasta se numește semnul lui Tinel.
Diagnostic
Medicul dumneavoastră va face un istoric medical detaliat. Vi se vor pune întrebări pentru a afla dacă degetele sunt afectate, dacă a scăzut forța musculară la nivelul degetelor și mâinii. Veți fi, de asemenea, întrebat despre munca dumneavoastră și activitățile de acasă, precum și despre orice leziuni din trecut pe care le-ați avut la cot.
Medicul dumneavoastră va face apoi un examen clinic. Canalul ulnar este doar unul dintre multele puncte în care nervul ulnar poate fi iritat. Medicul dumneavoastră va încerca să găsească locul exact care cauzează simptomele. Palparea nervului ulnar poate fi dureroasă, dar este foarte important pentru a găsi zona care cauzează probleme.
Este posibil să fie necesar să faceți niște teste speciale, pentru a obține mai multe informații despre nerv. Un test comun este testul vitezei de conducere nervoasă (VCN). Testul VCN măsoară viteza impulsurilor care călătoresc de-a lungul nervului. Impulsurile sunt încetinite atunci când nervul este comprimat. Testul VCN este uneori combinat cu o electromiogramă (EMG). EMG testează mușchii antebrațului care sunt controlați de către nervul ulnar, pentru a vedea dacă mușchii funcționează în mod corespunzător.
Tratamentul ortopedic
Primele simptome ale sindromului de canal ulnar, de obicei, se ameliorează doar prin simplul fapt că opriți activitatea care cauzează durere. Medicamentele antiinflamatorii pot ajuta la controlul simptomelor. Cu toate acestea, este mult mai important să nu mai faceți ceea ce provoacă durere, în primul rând.
Scădeți perioada de timp în care sunteți nevoit să faceți flexia cotului, mișcări prin care elongați nervul ulnar și provocați durere. Faceți pauze frecvente. Dacă este necesar, vorbiți cu superiorul dumneavoastră să vă modifice activitățile de la locul de muncă. Dacă simptomele sunt mai rele pe timp de noapte, o ușoară atelă din material plastic poate fi purtată în timp ce dormiți, pentru a limita mișcarea și pentru a scădea inflamația.
Puteți purta o fașă pe timpul zilei pentru a proteja nervul de la presiunea directă. Medicii recomandă de obicei pacienților cu sindrom de canal ulnar să lucreze cu un medic de recuperare. La început, terapeutul vă va da sfaturi despre cum să vă odihniți cotul și cum să faceți activitățile zilnice fără a pune presiune suplimentară pe cot. Terapeutul poate aplica căldură sau alte tratamente pentru a ușura durerea. Exercițiile sunt folosite pentru a întinde treptat și pentru a consolida mușchii antebrațului.
Recuperarea după tratamentul ortopedic
În cazul în care tratamentele non-chirurgicale sunt de succes, s-ar putea vedea o îmbunătățire în patru până la șase săptămâni. Terapeutul fizic lucrează cu dumneavoastră pentru a scădea simptomele și pentru a îmbunătăți funcția cotului. Exercițiile speciale pot fi folosite pentru a ajuta la alunecarea nervului ulnar în canalul ulnar. Tratamentul progresează pentru a include exerciții de întărire care imită activitățile de lucru și de zi cu zi.
Posibil să aveți nevoie să continuați să purtați o fașă la cot sau atelă pe timp de noapte, pentru a controla simptomele. Încercați să faceți activități folosind corpul sănătos și alinierea încheieturii mâinii. Limitați mișcările repetate de braț și evitați pozițiile sau activitățile în care cotul stă în poziție îndoită.
Tratamentul chirurgical
În cazul în care simptomele nu dispar, chiar și cu schimbări în activitățile zilnice și tratamente nechirurgicale, medicul poate recomanda intervenția chirurgicală pentru a opri deteriorarea nervului ulnar. Scopul chirurgiei este de a elibera presiunea asupra nervului ulnar, acolo unde acesta trece prin canalul ulnar. Există două tipuri diferite de intervenții chirurgicale pentru sindromul de canal ulnar. Nu este clar dacă o operație este mai bună decât cealaltă.
Transpoziția nervului ulnar
În cadrul acestei proceduri, chirurgul formează un tunel complet nou în mușchii flexori ai antebrațului. Nervul ulnar este apoi mutat (transpus) din tunelul ulnar și plasat în noul tunel.
Epicondilectomie medială
Altă metodă elimină pur și simplu epicondilul medial de pe marginea interioară a cotului, o procedură numită epicondilectomie medială. Prin eliminarea epicondilului medial din drum, nervul ulnar poate aluneca apoi prin canalul ulnar, fără presiuni date de os.
După operație
Recuperarea după operația la cot depinde de procedura folosită de către chirurg. Dacă ați avut doar epicondilul medial eliminat, veți avea un bandaj moale înfășurat peste cot. Terapia poate progresa rapid după acest tip de intervenție chirurgicală. Tratamentele încep cu exerciții de mobilitate a cotului și avansează treptat la întindere activă și tonifiere a musculaturii. Trebuie să fiți atent să nu efectuați prea multe exerciții și prea repede.
Terapia avansează mai lent după o intervenție chirurgicală de transpoziție a nervului ulnar. Este posibil să necesitați tratament timp de trei luni. Acest lucru se datorează faptului că mușchii flexori au fost cusuți împreună pentru a forma noul tunel. Cotul va fi plasat într-o atelă și înfășurat în fașe voluminoase, iar cotul va fi imobilizat timp de trei săptămâni.
Când atela este îndepărtată, terapia va începe cu mișcări pasive, care presupun efectuarea unei game largi de mișcări ca amplitudine cu ajutor, fără a contracta musculatura proprie. Terapeutul mișcă ușor brațul și, treptat, întinde mâna și cotul. Este posibil să vă învețe cum să faceți exerciții pasive la domiciliu.
Terapia activă începe la șase săptămâni după o intervenție chirurgicală. Veți începe să utilizați puterea musculară proprie în exerciții de mișcare. La aproximativ opt săptămâni, veți începe să faceți mobilizare activă. Alte exerciții sunt folosite pentru a îmbunătăți controlul motor și dexteritatea mâinii. Unele dintre exercițiile pe care le veți face sunt concepute pentru a folosi cotul în moduri care sunt similare cu sarcinile de lucru și activitățile sportive.
Terapeutul vă va ajuta să găsiți modalități de a face sarcinile zilnice fără a pune prea mult accent pe cot. Veți învăța o serie de modalități pentru a evita problemele viitoare.
