Expresia facială contează mult pentru pledoaria unui avocat. De aceea, este de înțeles de ce tânărul avocat Sebastian Crăciun s-a speriat atunci când i s-a instalat brusc o pareză facială periferică pe partea dreaptă a feței.
„În urma unui tratament medicamentos, mi-a scăzut imunitatea în zona bucală, iar un virus herpetic reactivat mi-a blocat temporar nervul facial, producându-mi o pareză facială.
Atât medicul neurolog pe care l-am consultat imediat, cât și prietenii mei avocați mi-au recomandat recuperarea la clinica Socrates. Având în vedere că este situată aproape de casa mea, am ales să apelez la specialiștii acestei clinici. Și sunt foarte mulțumit de alegerea făcută.
Domnul doctor Armand Gogulescu mi-a explicat pe îndelete despre ce este vorba, din punct de vedere medical, în cazul meu și care este mecanismul acestei afecțiuni, garantându-mi că îmi voi reveni rapid și total, după zece ședințe de fiziokinetoterapie.
Eu eram speriat să nu rămân așa în mod permanent, dar explicațiile clare și răspunsurile la întrebările mele oferite cu siguranță de domnul doctor m-au liniștit și m-au lămurit exact în ce va consta recuperarea medicală.
Doctorul mi-a recomandat masaj facial, electrostimularea zonei afectate și exerciții de kinetoterapie în oglindă. Timp de 15-20 de minute zilnic am mimat expresiile mari ale feței, de strâmbare a ochilor, gurii și frunții.
Paula și Thomas s-au dovedit profesioniști pe tot parcursul celor zece zile de tratament, însoțindu-mă zilnic în efortul meu de recuperare. S-au ținut strict de programări și nu am așteptat niciodată înainte de a fi preluat atunci când am ajuns la clinică.
Dotările cu echipamente au asigurat tot ce era nevoie pentru efectuarea procedurilor recomandate, iar curățenia și igiena din sălile de fizio și kinetoterapie și din vestiar au fost conforme exigențelor mele.
Tot personalul cu care am interacționat, de la recepție la terapie, a fost amiabil, ușurând și facilitând parcursul recuperării mele.
La mijlocul perioadei de tratament îmi reluasem deja expresia normală a feței în proporție de 90%, iar la finalul celor două săptămâni eram complet recuperat și mă simțeam la fel ca înainte.”