La 7 ani, David era un copil jucăuș și neastâmpărat, ca mulți alții de vârsta lui. Îi plăcea să petreacă ore în șir cu jocurile video, dar era și o fire sportivă, practicând activ de la sărituri cu bicicleta la înot, karate și fotbal. Moștenea dragostea pentru sport din familie, mama sa fiind o fostă gimnastă și practicantă de dansuri sportive.
Apoi, a venit diagnosticul necruțător: meduloblastom de fosă cerebrală posterioară. Era urgent nevoie de operație și copilul a fost operat în iulie 2021. Au urmat luni grele de chimioterapie și protonoterapie (radioterapie cu protoni) pentru țintirea cât mai precisă a celulelor canceroase rămase în corp.
Fiind mic, se va putea reface pe deplin, iar creierul va crea alte trasee pentru comenzile neuronale. Dar acum are nevoie de multă recuperare, pas cu pas și pe termen lung.
De la lipsa de activitate fizică după operație, David a resimțit o rigidizare a tendoanelor și mergea greu de tot, aproape deloc. Imediat după operație stătea doar întins în pat sau în fotoliu, cu celularul sau eventual putea sta în poziția șezut.
Mama lui nu l-a lăsat însă inactiv și l-a încurajat permanent să lupte cu oboseala și boala și să revină cât mai repede într-o formă fizică bună.
Fiind curier poștal la Sameday, mama lui David aduce colete în toată zona Girocului, inclusiv la Socrates Clinic. Știa deci unde este situată clinica și aflase de la o prietenă despre rezultatele bune obținute aici în recuperarea post-operatorie a bolnavilor oncologici. Fiica prietenei sale se operase și ea pe creier la 16 ani și a făcut tot la Socrates Clinic recuperarea post-operatorie, care a fost un succes.
Întrucât neurochirurgul de la Spitalul Județean care îl operase pe David i-a recomandat să înceapă cât mai repede recuperarea fizică, s-a adresat cu încredere medicilor și terapeuților clinicii noastre. Iată ce a urmat:
„Dacă imediat după operație se putea deplasa cu mare greutate, după doar șapte zile de kinetoterapie la sala de gimnastică a clinicii Socrates, David merge mult mai bine și calcă mult mai corect decât înainte pe talpa piciorului. Se ține mai mult timp stabil pe picioare, are un echilibru și o coordonare mai bună a corpului.
Exercițiile fizice la spalier, bicicletă, bandă sau scară recomandate pentru picioare, mâini și abdomen îl ajută mult. Nu doar stabilitatea îi este mult îmbunătățită, dar are mai rar spasme, iar forța mușchilor i-a crescut mult atât la mâini, cât și la picioare.
Am remarcat și faptul că i-a revenit și precizia gesturilor atunci când își folosește mâna stângă. Poate din nou să își atingă și să nimerească vârful nasului cu degetul de la mâna stângă.
Fiind un copil mic, David ar prefera mai mult să se joace, se plictisește relativ repede și trebuie încurajat permanent de mamă și de terapeuți pentru a se ține de un program cât mai riguros și complet de gimnastică medicală.
De aceea, este important că atât Thomas, cât și Robert știu să comunice apropiat cu el, la nivelul de înțelegere al copilului, nu ca și cu un adult.
Recuperarea prin joacă sau ca în joacă este preferată de David – care are aparatele lui preferate (bicicleta și Imoove) și abia așteaptă să se întremeze din perspectiva imunității pentru a putea să facă și gimnastică în bazin (hidrokinetoterapie).
Thomas și Robert sunt prietenoși și calzi, au răbdare să ne arate și să exemplifice toate exercițiile până le înțelegem deplin, ne ajută și își dau în mod real interesul pentru recuperarea lui David.
Atunci când au simultan mai mulți pacienți în sală, nu ignoră și nu neglijează pe nimeni, ci prin atenție distributivă se ocupă și ajută pe fiecare în parte cu un sfat și o recomandare potrivită.
Felul frumos cum vorbesc cu David și cu mine, faptul că nu sunt niciodată îmbufnați, ci mereu zâmbitori și veseli cu David, îl încurajează pe copil să nu abandoneze lupta și să avanseze rapid în programul de recuperare”, ne-a povestit doamna Ienci, mama lui David.
Copiii sunt mai tari și mai puternici decât adulții atunci când vine vorba de recuperarea în urma unei boli grave, afirmă dr. Armand Gogulescu. Chiar dacă nu se mai pot juca și nu mai pot merge la fel ca înainte de operație, copiii se recuperează mai rapid, prin joacă și sunt deschiși la o reeducare funcțională complexă.
Dacă la începutul programului de kinetoterapie, David mergea greu, necoordonat și nesigur, nu avea aliniamentul corect al coloanei și nici stabilitate în picioare, acum, după doar o săptămână de tratament, am constatat mari îmbunătățiri în privința posturii corecte, coordonării mișcărilor, forței și rezistenței musculare și stabilității corpului.
Vom continua recuperarea lui David atât timp cât va fi nevoie, cu înțelegere deplină din partea clinicii pentru nevoile lui David și fără niciun fel de pretenții financiare. Am și eu un băiețel de vârsta lui David și empatizez cu situația lui personală, vreau să îl văd cum evoluează, cum zâmbește din nou larg și se face bine.