Acest articol prezintă principalele afecțiuni la nivelul șoldului, cauzele și tratamentele recomandate, de la displazia de șold la osteoartrită și artrita reumatoidă. De asemenea, sunt detaliate metodele clinice de evaluare a pacientului: inspecția, palparea și testele funcționale de mobilitate.

Afecțiuni la nivelul șoldului

Șoldul displazic

Capul femural nu este în totalitate în acetabul, înclinarea acetabulului este frecvent mai mare în comparație cu normalul și acetabulul poate să fie mai mic decât capul femural; în tinerețe, acest lucru predispune la dislocarea șoldului, iar la adulți reprezintă un factor major predispozant de osteoartrită și instabilitate; la tineri se recomandă osteotomie Chiari a pelvisului iar la adulți artroplastia.

Șold iritabil

Cauzele cele mai comune: boala Perthe, tuberculoza șoldului, sinovită tranzitorie.

Sinovită tranzitorie

Cea mai comună cauză de sindrom iritabil de șold; de obicei la copii se descoperă un nivel crescut de interferon care poate sugera o sinovită virală, pe fondul reducerii extensiei și rotației interne a articulației afectate; recuperarea se face prin repaus la pat 3-6 săptămâni.

Boala Perthe

Tulburare a aportului de sânge la nivelul epifizei capului femural astfel încât în timp acesta dezvoltă o necroză avasculară; cauzele sunt necunoscute; de 5 ori mai frecventă la băieți decât la fete și în 12% din cazuri este bilaterală; cel mai des apare între 4 și 6 ani și se asociază cu anteversia colului femural; în general, jumătate dintre pacienții sub 6 ani au o evoluție bună, prognosticul este prost după vârsta de 9 ani; ca și tratament: osteotomie în varus, osteotomie Salter.

Tuberculoza

Afectarea șoldului poate apărea ca manifestare a tuberculozei osteoarticulare, necesitând diagnostic și tratament specific.

Artrita acută piogenică a șoldului

Cel mai comun agent implicat este Stafilococul; se recomandă antibioterapie țintită, repaus la pat.

Osteoartrita primară a șoldului

Incidența cea mai mare este la vârsta mijlocie și peste 65 de ani; se asociază cu obezitatea și efortul crescut (cauze clare nu au fost descoperite); durere cu localizare difuză la nivelul șoldului, care poate radia în genunchi; apar dificultăți de ortostatism și mers, în fazele avansate apar dificultăți în încălțare sau tăierea unghiilor; în fazele incipiente se recomandă scăderea ponderală, fizioterapie și analgezice; în fazele avansate artroplastia totală de șold este recomandată.

Osteoartrita secundară a șoldului

Simptomele sunt identice cu osteoartrita primară; cauzele cele mai frecvente sunt: coxa vara congenitală, displazia de șold, boala Perthe, infecții piogenice sau tuberculoză, necroză avasculară secundară unei fracturi de col sau dislocare traumatică a șoldului; osteoartrita secundară este mai răspândită la tineri; osteotomia McMurray este o alternativă.

Artrita reumatoidă

Articulațiile șoldului sunt des implicate în artrita reumatoidă; când ambele articulații ale șoldului și genunchii sunt implicate, dizabilitatea este profundă; înlocuirea uneia sau a ambelor articulații poate îmbunătăți considerabil mobilitatea și simptomele.

Alte afecțiuni ale șoldului (mai rar întâlnite)

Spondilita anchilozantă, sindromul Reiter, tumori osoase primare, cracment al șoldului.

Evaluarea pacientului

De-a lungul timpului s-au căutat o serie de metode pentru a evalua durerea, impotența funcțională și abilitatea de a efectua activitățile fizice normale. În prezent, cea mai populară metodă de evaluare este chestionarul WOMAC (Western Ontario and McMaster Universities Osteoarthritis), chestionar folosit pentru evaluarea osteoartritei și artritei reumatoide a șoldului și genunchiului, înainte și după protezarea articulației.

Inspecția

Se examinează pacientul (din față) aflat în picioare. Se urmărește orice deformare, înclinare nefiziologică, scurtare de membru, atrofie musculară, deformații rotaționale. Se examinează și din lateral, pentru a urmări existența lordozei sugestivă pentru deformarea în flexie a șoldului/șoldurilor. La inspecția din spate se urmărește orice scolioză, atrofie a mușchiului gluteal. Se urmărește ținuta în mers. Este foarte important la inspecție să se evidențieze dacă există vreo scurtare a membrelor pelvine.

Palparea

Se fixează degetele examinatorului la nivelul capului femural sub ligamentul inghinal, lateral de artera femurală, se rotește membrul lateral și medial urmărindu-se crepitațiile. Se palpează adductorul lung (originea acestuia), durerea apare în general în traumele sportive și la pacienții care dezvoltă contracturi pe adductori, adică la osteoartrite ale șoldului. Rotația externă a piciorului și palparea micului trohanter, dacă este însoțită de durere la acest nivel, apare în general în afecțiuni ale atleților (la nivelul iliopsoasului).

Mobilitatea

Extensia. Se așează o mână la nivelul coloanei lombare (pacientul în decubit dorsal), se flectează șoldul sănătos la maxim, se urmărește cu mâna aflată lombar dacă curbura lombară este obliterată. Dacă șoldul examinat se ridică de pe masă odată cu flexia celuilalt picior înseamnă că acest șold pierde din extensie. Testul se numește Thomas.

Flexia. Mobilitatea fiziologică este de 120°.

Abducția. Raza fiziologică de abducție este de 40°.

Adducția. Valorile considerate fiziologice: 25°.

Rotația internă și externă. Se testează atât în flexie de 90°, cât și în extensie; valorile normale: rotație internă 35–90°, rotație externă 45°.

Testul Patrick (FABRE). Durerea care apare la această manevră este considerată un semn precoce de osteoartrită a șoldului.