Medicul stomatolog Cristian Văleanu se confruntă de peste 10 ani cu episoade de acutizare a unei dureri lombare joase, survenite pe fondul unor hernii de disc.
În tinerețe, atunci când făcea sport, simțea o ușoară jenă în zona inferioară a spatelui, dar nu o lua prea mult în seamă.
Ulterior, la o radiografie a coloanei a apărut un prim semnal de alarmă mai serios: o pensare de disc.
Totuși, cu ajutorul mersului pe jos, al acupuncturii pe care o făcea destul de frecvent și al medicamentelor antiinflamatorii administrate, durerea ceda relativ rapid.
Anul trecut, însă, două episoade dureroase petrecute – unul iarna și celălalt vara – l-au adus la un consult la neurochirurg:
„Am făcut un RMN în ianuarie 2021 și situația se agravase mult: un disc spart cu nucleul pulpos ieșit în afară și conflict radicular. În mod normal, mi s-a recomandat operația. Eu însă mi-am propus să amân atât cât pot operația pe coloană.
Glumind cu mine, dr. Negoescu mi-a spus: când nu mai poți să mergi, atunci să mă cauți din nou. Iar eu mă încăpățânez să suport durerea și să merg în continuare.
Acum câțiva ani am încercat să fac fizioterapie la o altă clinică, dar după trei zile de proceduri nepotrivite nu m-am mai putut da jos din pat și am sistat tratamentul. Aceasta mi-a creat o stare de neîncredere care a persistat câțiva ani.
A persistat până ce, în urma episoadelor dureroase acute de anul trecut, nu mă mai puteam mișca și trebuia să stau permanent culcat în pat. În faza acută nu mă mai ajuta nimic, nici acupunctura, nici medicamentele antiinflamatorii, doar repausul la pat. Nu mai puteam să îmi practic în acea perioadă nici profesia.
La recomandarea unui prieten, fost pacient al clinicii Socrates, m-am programat la o consultație la dr. Armand Gogulescu. Am început cu masaj, curenți, ultrasunet și laser, iar apoi, după ameliorarea durerii, am continuat și cu kinetoterapia.
La Socrates Clinic m-au pus din nou pe picioare. Chiar dacă după fiecare week-end în care fac pauză la tratament îmi e mai greu să repornesc, în celelalte zile, în urma tratamentului, simt că îmi e mai bine. Într-unul dintre week-end-uri, când am mers la o nuntă, a reapărut durerea în zona sacrală, cu iradiere pe fese și picioare, dar mi-am revenit rapid la începutul săptămânii.
Masajul și laserul mă ajută mult, mai ales că terapeutul insistă local chiar în zonele dureroase. Simt că mă ajută efectiv să funcționez în continuare.
Medicul Armand Gogulescu și fiziokinetoterapeutul Robert Berecki mi-au lăsat o impresie bună. Domnul doctor mi-a adaptat pe parcurs tratamentul în funcție de evoluția mea și de percepția durerii, de ceea ce simt că mă ajută și funcționează, coborând electrozii spre fese și coapsă și introducând la momentul potrivit kinetoterapia.
Robert este un terapeut serios, își face munca așa cum trebuie și are precizie în mișcări. Simt că nu bâjbâie înainte de a lua o decizie terapeutică, e sigur pe ceea ce face și știe ce are de făcut, știe să interpreteze recomandările medicului trecute pe fișa de tratament și face singur toate procedurile de electroterapie și kinetoterapie pentru mine.
De mâine voi începe și programul de slăbire, deoarece greutatea în exces îmi mărește tensiunea pe coloană și compresia discurilor. Adevărul este că trebuie să învăț să îmi fac mai mult timp pentru mine, pentru mișcare, pentru o viață mai sănătoasă și o dietă mai echilibrată. Altfel nu mai merge și nu vreau să ajung la operație.
Cel mai bun semn al satisfacției mele ca pacient al clinicii Socrates este faptul că, după ce am descoperit clinica și beneficiile tratamentului, am mai adus în scurt timp încă trei pacienți. La recomandarea mea, se tratează deja la Socrates Clinic cu rezultate bune atât cumnatul meu, cât și un colaborator care îmi furnizează implanturi dentare și una dintre recepționistele cabinetului meu stomatologic.”