Alina Voica Sorina, noul nostru fiziokinetoterapeut, a terminat specializarea de Balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara, în anul 2008.
A urmat apoi masteratul de prevenţie şi recuperare în afecţiunile cardiopulmonare la aceeaşi universitate şi, pentru a se diferenţia mai mult în profesie şi a-şi încununa pregătirea academică, este în curs de a-şi finaliza şi teza de doctorat în pneumologie, cu o temă despre recuperarea pacienţilor cu BPOC (bronhopneumopatie cronică obstructivă).
Dincolo de o temeinică pregătire universitară, Alina a acumulat şi opt ani de experienţă practică în electroterapie.
Primii paşi în profesie nu i-a dedicat recuperării medicale a pacienţilor, ci înfrumuseţării oamenilor în cadrul unui centru de tratamente corporale şi faciale din Timişoara.
„După ce s-a închis firma la care lucram, mi-am depus electronic CV-ul la Socrates Clinic, unde visam în secret să îmi fac meseria deoarece ştiam că este o clinică importantă, cu o bună reputaţie.
La început nu am primit niciun răspuns, dar nu m-am descurajat. Într-o bună zi Mihaela, pe care o cunoşteam dinainte, m-a sunat să mă întrebe dacă mă mai interesează să vin la un interviu pentru că putea să recomande o nouă colegă. I-am spus imediat că sunt dispusă să dau o probă de lucru, mai ales că vorbim despre un post full time, iar eu locuiesc singură în Timişoara şi trebuie să mă întreţin din ceea ce câştig prin munca mea.
Mă bucur mult că sunt aici şi simt cu adevărat că mi-am găsit în sfârşit locul, după o vară tumultuoasă, plină de căutări. Acum fac ceea ce mi-am dorit dintotdeauna: mă dedic alinării suferinţei şi durerii pacienţilor.
De mică am avut o înclinaţie spre oameni şi o latură artistică, marcată de sensibilitate. În general, tind să mă implic mai mult decât este nevoie şi să ofer din suflet ceea ce se aşteaptă de la mine. Cred că nu este suficient să tratezi doar latura fizică a suferinţei umane şi, de aceea, mă apropii prin poveşti şi emoţii împărtăşite de fiecare pacient. Vor să fie auziţi, ascultaţi şi înţeleşi, iar eu fac în mod natural asta, din suflet pentru un alt suflet.
Onestitatea este valoarea în care cred cel mai mult pentru că te ajută să economiseşti timp – pe care altfel l-ai pierde inutil cu ascunzişuri şi ipocrizie. Pe lângă aceasta, apreciez şi practic asumarea responsabilităţii şi am învăţat de mică, din familie, că trebuie să îmi dau interesul în tot ceea ce fac.
Toţi colegii terapeuţi din echipa Socrates au fost foarte drăguţi cu mine şi m-au primit bine. Mi-au explicat cu răbdare cum stau lucrurile şi ce este de făcut. E un colectiv mai mare decât cel cu care am fost obişnuită, probabil că vor apărea în timp şi invidii sau mici mâncătorii, dar eu sunt obişnuită să îmi văd doar de treaba mea şi să nu mă amestec în probleme care te secătuiesc degeaba de energie.
Dincolo de nevoile materiale inerente ale oricărui tânăr aflat încă la început de drum în viaţa pe cont propriu, pe mine mă preocupă să evoluez profesional şi să mă pot motiva emoţional, să primesc semnale că îmi fac bine treaba.
Cel mai mult m-a încântat să observ că, după doar câteva săptămâni petrecute la Socrates Clinic, există deja pacienţi care mă cer în mod expres pe mine ca terapeut pentru că sunt mulţumiţi de felul în care interacţionez cu ei. M-am întrebat de ce se petrece acest lucru şi explicaţiile pe care le-am găsit ţin de politeţea adresării şi de schimbul pozitiv de energie şi încredere care se întâmplă oarecum magic între noi.
Vreau să învăţ lucruri practice în continuare, m-am înscris deja la un curs de puncte reflexe dureroase Trigger pentru a învăţa cum să le identific cât mai precis şi ce zone să stimulez în timpul masajului terapeutic pentru a elibera tensiunea, iar în viitor aş dori să urmez un curs autorizat de Yumeiho şi manipulări vertebrale.
Aspectul care m-a impresionat cel mai tare în prima lună derivă dintr-un dialog pe care l-am purtat cu profesorul Voicu Tudorache, coordonatorul meu de doctorat şi conducătorul clinicii universitare de pneumologie. I-am spus că m-am angajat recent la clinica Socrates şi mi-a confirmat alegerea, spunându-mi că este şi dumnealui pacient al clinicii şi că îmi recomandă să depun eforturi susţinute pentru a face diferenţa şi a mă ridica la nivelul standardelor ridicate de calitate a serviciilor şi curăţenie pe care le-a remarcat personal la clinica Socrates.”