Începând de joi, 19 ianuarie, de la orele 16:30, domnul profesor dr. Caius Silviu Solovan, medic primar dermato-venerologie oferă consultații de dermatologie, în regim de colaborare, la Socrates Clinic.
Cu o experiență în specialitate de peste 40 de ani, domnul profesor Solovan s-a pensionat recent din sistemul public de sănătate. Totuși, telefonul se încăpățânează să sune în continuare, iar vechii pacienți îi cer frecvent sfatul.
Știind că specialitatea de dermatologie este potrivită pentru medicina ambulatorie, domnul doctor a dorit să colaboreze cu o clinică unde există deschidere, cu notorietate pozitivă în piață, cu imagine și impact semnificativ în rândul pacienților, cu un management de încredere. Astfel, a ales să consulte la Socrates Clinic.
A doua sa specialitate pe anatomie patologică îl ajută mult pe doctorul Solovan în cunoașterea aprofundată a patogeniei și etiologiei bolilor de piele și să vadă altfel lucrurile, oferind un tratament cât mai bine țintit fiecărei afecțiuni.
https://www.traditionrolex.com/25L-am întrebat pe noul nostru colaborator care sunt cele mai frecvente afecțiuni cu care se prezintă în ultimul timp pacienții la specialistul în dermato-venerologie:
„Sunt frecvente cazurile de afecțiuni alergice (eczeme și urticarii), acnee, psoriazis, boală venoasă cronică (BVC) și colagenoze.
Se remarcă o recrudescență a bolilor inflamatorii auto-imune atipice de colagen care provoacă leziuni la nivelul extremităților, pe membre și față.
Venele cu varice, edeme și ulcerații varicoase nu trebuie neapărat operate, existând și alte tipuri de tratamente ce pot fi indicate și recomandate de medicul specialist dermatolog.
Dermato-venerologia este o specialitate vie și dinamică. Anual apar forme noi de manifestare ale unor boli vechi de piele, datorate în primul rând modificărilor imunității organismului generate de stilul de viață modern, poluare și pandemia Covid. Stresul le agravează, dar totul este și pe un fond genetic ce predispune.
La fel ca intestinul, pielea este o sursă imunologică de rezervă pentru organism. Microbiomul de la nivelul pielii conține tulpini de bacterii și viruși buni care ne protejează și pot ajuta la reglarea și controlul anumitor boli. De aceea, nu este bine să ne automedicăm și să intervenim imediat cu antibiotice pentru orice afecțiune a pielii.”
Afecțiunile dermatologice sunt lăsate de multe ori să evolueze tăcut și lent de către pacienți și este amânată vizita la medicul specialist. Eventual sunt tratate cu sfaturi de pe Internet. Succesul terapeutic depinde de multe ori de momentul când ajunge pacientul la specialist.
Sfatul domnului doctor Solovan este ca pacienții să se prezinte cât mai devreme la medicul specialist dermato-venerolog deoarece timpul de începere a tratamentului contează, mai ales în cancerele de piele.
În afecțiunile vizibile ale pielii, unde aspectul neplăcut deranjează și societatea respinge – pe nedrept – pacienții, aceștia au tendința să se retragă din interacțiunile sociale și să se ascundă de toată lumea, inclusiv de medic. Pacienții trebuie încurajați de aparținători să vină cu deschidere către medicul specialist, să nu se rușineze și să nu amâne tratamentul.
Există afecțiuni ale copilăriei (dermatitele atopice care intervin la vârste cuprinse între 2 și 5 ani) și ale adolescenței (colagenozele, acneea, psoriazisul de tip 1 și eczemele – care sunt mai frecvente la adultul tânăr, de 18-25 de ani), dar și cancere cutanate, care apar datorită expunerii excesive la soare ce duce la degenerarea pielii și care explodează în jurul vârstei de 40-50 de ani.
Totuși, sunt și vești bune: cel mai frecvent cancer de piele – carcinomul bazo-celular – este vindecabil 100% dacă este depistat și extirpat precoce.
Cei ce lucrează în soare – în agricultură, pescuit, construcții – pot dezvolta frecvent cancere de piele care sunt aproape boli profesionale pentru aceste categorii de lucrători.
Dermato-venerologia presupune o abordare interdisciplinară care privește pacientul holistic, în ansamblul său, iar pacienții cu reumatism, poliartrită reumatoidă sau lupus eritematos dezvoltă sindroame complexe care pot fi depistate și întrezărite din leziunile cutanate, dar necesită intervenții integrate de recuperare medicală. Acestea pot fi realizate cu succes la Socrates Clinic.
O consultație de dermatologie la domnul profesor doctor Caius Solovan costă 300 de lei, iar controlul medical ulterior (periodic) este 200 de lei. Programările se pot face la recepția Socrates Clinic și telefonic.