Mădălina Truşcă este un om cheie pe care managementul Socrates Clinic ştie că se poate baza în orice situaţie. Şi pe care chiar se bazează.
Feedback-ul pozitiv primit de la cei mai pretenţioşi pacienţi ai clinicii în perioada când lucra ca fiziokinetoterapeut a atras managementului clinicii atenţia asupra ei şi i-a câştigat încrederea.
Organizată şi auto-disciplinată, Mădălina ia întotdeauna în serios lucrurile de care se apucă şi sarcinile care i se încredinţează şi se asigură că le duce la bun sfârşit.
Îşi setează singură priorităţile şi îşi planifică activitatea astfel încât să se poată împărţi între diversele direcţii de care răspunde.
Ţine evidenţa clară, la zi, a comenzilor şi achiziţiilor, asigură relaţia clinicii cu furnizorii săi, cu asigurătorul public şi cu cei privaţi, dar evaluează în acelaşi timp şi percepţia pacienţilor vis-a-vis de calitatea serviciilor prestate de clinică. Sesizează neconformităţile şi caută să le rezolve. Este gardianul regulamentului, păzitorul regulilor interne.
Nu i-a fost uşor să înţeleagă toate regulile şi procedurile birocratice complexe cerute de relaţia cu fiecare furnizor şi partener, dar nu s-a lăsat până ce nu a făcut-o.
Ştie să imprime şi să păstreze ritmul şi direcţia. Reuşeşte să le transfere şi altora regulile comune ale jocului. Le deschide şi celorlalţi noi perspective, chiar dacă acest lucru nu e întotdeauna simplu şi presupune la început rezistenţă, chiar opoziţie, ca orice proces de schimbare şi modernizare.
Este o perfecţionistă, tipicară şi atentă la detalii, nu îi place să lase lucrurile alandala, dezordonate. Vrea ca toate lucrurile să fie întotdeauna la locul lor. Insistentă, Mădălina urmăreşte îndeplinirea sarcinilor trasate. Ar putea fi catalogată ca fiind „a naibii” uneori dacă nu ar fi atât de zâmbitoare, amabilă şi drăguţă.
La început, punea mâna şi strângea după fiecare coleg, mai ales după cei ce erau ceva mai dezordonaţi. Apoi, a învăţat să îşi găsească parteneri şi co-echipieri în acest proces şi să îi facă pe toţi colegii săi să devină mai responsabili şi mai atenţi cu ceea ce lasă în urma lor.
Fiind genul responsabil, îi place ca treburile să meargă „ca unse”, să nu se simtă nevoia unei intervenţii externe, dar este pregătită să se implice personal atunci când e nevoie de un sfat sau un răspuns profesionist.
Intervine atunci când e nevoie, pentru a rezolva o situaţie mai complexă sau tensionată în relaţia cu pacienţii, atât la recepţie, cât şi în relaţia pacienţilor cu fiziokinetoterapeuţii clinicii, dar şi între aceştia.
Calmă, discretă, politicoasă şi răbdătoare, Mădălina intervine cu tact şi diplomaţie în situaţiile delicate, care sunt cel mai greu de gestionat, improvizează în situaţiile neprevăzute, încercând să explice pe îndelete şi să atragă politicos atenţia atunci când se încalcă o regulă a clinicii în relaţia cu pacienţii sau să rezolve eventualele nemulţumiri sau reclamaţii.
Ştie nu doar ce se poate şi ce nu se poate oferi, dar şi de ce există aceste limitări, ceea ce o ajută să găsească rapid soluţia potrivită şi mulţumitoare la orice problemă. Şi, ce e cel mai important, îşi păstrează întotdeauna cumpătul şi nu ridică tonul, indiferent de provocări.
Transmite mesaje personalului din partea managementului firmei, având grijă şi străduindu-se ca mesajele să fie clare şi corecte şi să ducă la rezultatele dorite.
Nu crede în ideea „lasă, că merge şi-aşa”, ci consideră că există un mod corect de a face lucrurile, iar el trebuie adoptat şi aplicat de toată lumea. Îi plac deciziile ferme şi preferă comunicarea internă directă, sinceră şi tranşantă.
Mădălina crede cu tărie în perfecţionarea şi specializarea continuă a fiziokinetoterapeuţilor ca element de diferenţiere a clinicii şi ca bază pentru valorificarea dotărilor premium de care dispune Socrates Clinic.
Este de părere că terapeuţii profesionişti care se instruiesc continuu, care stăpânesc perfect anumite proceduri şi nişe de specializare, care au un comportament adecvat şi comunică bine atât între ei, cât şi cu pacienţii pot face diferenţa între un serviciu premium şi unul mediocru, obişnuit.
„Fiecare fiziokinetoterapeut care nu s-a plafonat profesional ar trebui să fie capabil să conceapă singur planul de tratament al unui pacient pornind de la diagnosticul pus de medic”, consideră ea.
Uneori nu e simplu pentru Mădălina să gestioneze sarcinile complexe de tip multi-tasking şi multi-rol fără a ceda tentaţiei mediocrităţii, mai ales că e vorba de gestiunea banilor, evidenţa raportărilor şi administrarea relaţiei cu partenerii valoroşi ai clinicii.
People managementul şi gestionarea relaţiilor interumane vin la pachet cu multiple satisfacţii şi realizări, dar şi cu un grad mai ridicat de stres fizic şi surmenare psihică care, vrei-nu vrei, lasă urme.
E un preţ pe care însă şi l-a asumat, deşi uneori regretă momentele când interacţiona doar direct cu pacienţii, făcea strict ceea ce a învăţat în facultate şi era apreciată doar pentru munca sa, nu pentru rezultatele de ansamblu ale unei întregi echipe.
Din sarcinile administrative şi manageriale învaţă însă şi a învăţat multe lucruri noi care o ajută să crească şi să se dezvolte personal şi profesional.
Mădălina înţelege bine faptul că doctorul Armand Gogulescu a invitat-o să iasă în faţă deoarece are încredere în ea pentru că „ne asemănăm în multe privinţe. Amândoi vrem ca lucrurile să fie la locul lor, apreciem munca bine făcută, temeinică, ordinea, curăţenia şi organizarea impecabilă a activităţii. Am o agendă bine organizată şi nu uit niciodată sarcinile care mi-au fost încredinţate. Nu trebuie să mi se amintească niciodată a doua oară că am ceva de făcut.”