Recuperarea funcțională în ortopedie-traumatologie

195 de articole

Profesorul universitar dr. Dan V. Poenaru, reputat specialist cu o bogată experiență în domeniul ortopediei și traumatologiei, actualmente un pensionar activ care a rămas conducător de doctorate și este directorul general al Editurii „Victor Babeș” a Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara, se recuperează la Socrates Clinic încă din luna iunie a acestui an după o intervenție chirurgicală pe coloană.

Într-un moment de răgaz, am stat de vorbă pe îndelete despre importanța recuperării în ortopedie, dar și despre experiența percepută de domnia-sa în calitate de pacient al clinicii Socrates care are ochiul format în privința procedurilor, dotărilor și standardelor moderne de recuperare din clinicile occidentale de profil.

„Recuperarea funcțională reprezintă un segment important în tratamentul unui bolnav care a suferit un traumatism al aparatului locomotor sau a fost supus unor intervenții chirurgicale, dar și în malformațiile aparatului locomotor precum scolioza, piciorul plat și deviațiile axelor membrelor inferioare.

În general, bilanțul și rezultatele unui tratament de lungă durată al afecțiunilor ortopedico-traumatologice este unul funcțional, ci nu static. O fractură, de exemplu, poate prezenta pe radiografie o consolidare osoasă performantă, dar totuși cu păstrarea unui deficit funcțional ridicat. Sarcina balneo-fizio-kinetoterapiei este tocmai aceasta: de a aduce pacientul în aceleași condiții funcționale de care se bucura înaintea operației sau accidentului.

Recuperarea medicală merită o dotare bună și un personal calificat, fiind o intervenție de lungă durată, ce presupune răbdare și dozarea atentă a procedurilor și unde rezultatele nu sunt decât arareori spectaculoase pe termen scurt.

La clinica de ortopedie pe care am coordonat-o în Timișoara am prevăzut încă din proiect existența unui serviciu de fiziokinetoterapie și recuperare funcțională. Practic, pacientul începea recuperarea la pat încă din primele zile de după operație, cu rezultate notabile, chiar spectaculoase.

Casele de asigurări de sănătate publice și private din Occident au tot interesul ca bolnavul să revină cât mai repede la locul de muncă, în familie și în viața cotidiană. Costurile acoperite de ele sunt astfel mult mai mici, iar tratamentul se poate face ambulator, spitalizarea fiind cea mai scumpă componentă asigurată. Același model este și va fi tot mai mult adoptat de asiguratorii publici și privați ai sănătății din România.

În Timișoara există o școală medicală cu tradiție în recuperarea funcțională și balneo-fiziokinetoterapie. Dr. Armand Gogulescu, reprezentant al acestei școli, a realizat la Socrates Clinic un serviciu medical de excepție, cum rareori am văzut – chiar și în cele mai avansate clinici din străinătate. Este singurul serviciu de recuperare din Timișoara care dispune de un bazin cu apă caldă, iar hidrokinetoterapia este esențială în recuperare.

Pe mine personal m-au ajutat foarte mult exercițiile de gimnastică în apă, deoarece apa anulează gravitația, iar exercițiile de gimnastică recomandate de medicul specialist de recuperare sunt mult mai ușor de efectuat în bazin în cazul leziunilor coloanei vertebrale sau afecțiunilor șoldului.

Socrates Clinic oferă de asemenea un spațiu foarte generos pentru fizioterapie, masaj și kinetoterapie, unde fiecare pacient beneficiază de intimitate și spațiu de mișcare, iar clinica dispune de aparatură de ultimă generație, inclusiv pentru recuperarea neurologică.

Un atribut foarte important al recuperării prezent la Socrates Clinic este și colectivul de specialiști bine instruiți, cu multă manualitate de bună calitate și cu un comportament extrem de civilizat în relația profesională cu pacienții. Posibilitatea de a selecta încă din facultate cei mai promițători fiziokinetoterapeuți dornici de învățare și specializare continuă este un atu semnificativ al profesorului universitar Armand Gogulescu. Dacă sunteți în căutare, https://www.fakewatch.is/product-category/tag-heuer/carrera/ platforma noastră este cea mai bună alegere! Cel mai mare centru comercial!

Am observat la Socrates Clinic în aceste câteva luni de când vin aici diverse patologii aflate în recuperare, de la copii la persoane de vârsta a treia, inclusiv persoane adulte aparent sănătoase care vin să facă preventiv mișcare de întreținere, o condiție obligatorie pentru a putea să își mențină un tonus muscular bun și o mobilitate bună a articulațiilor, premize ale unei calități ridicate a vieții.

Din păcate, tot mai multă lume e sedentară, blocată ore în șir în fața televizoarelor sau tabletelor. Datorită acestui lucru, ne confruntăm cu un grad mare de obezitate, inclusiv la copii și tineri, afecțiune datorată sedentarismului și stilului defectuos de viață. Este îmbucurător totuși că am văzut în clinica Socrates și pacienți conștienți care își tratau cu succes obezitatea, în colaborare cu un medic specialist de nutriție și boli metabolice.

Există foarte puține clinici de acest nivel, inclusiv în SUA și Europa Occidentală, care să aibă bazin și toată gama de aparate de gimnastică medicală pentru toate segmentele corpului, inclusiv pentru ergoterapia recomandată în traumatisme ale mâinilor și placa Imoove pentru tulburările de echilibru. De asemenea, pentru bolnavii de Parkinson, exercițiile de gimnastică recomandate de medici și kinetoterapeuți sunt esențiale pentru a nu se instala redoarea articulară.

Doctorul Gogulescu și colectivul condus de el merită felicitările mele pentru rezultatele de excepție obținute, pentru personalul de calitate format și coordonat și pentru modul impecabil de întreținere și menținere a clinicii la standardele cele mai înalte.”

Clinica Socrates

Suntem aici pentru a vă ajuta să treceți victorioși peste suferință, să vă recuperați cât mai repede și complet starea de bine și de sănătate.

Unde ne găsiți?