Patrick Bchir este student în anul VI la Medicină, la Timișoara.
Îi place să joace din când în când fotbal, ca amator. Într-o nefastă zi, în toiul meciului, un alt jucător a intrat prin alunecare direct în el și i-a dat piciorul stâng peste cap, provocându-i o fractură de gleznă la piciorul stâng.
„Am auzit efectiv cum s-a deplasat fragmentul din os. Nu îmi mai puteam mișca articulația și nici nu mai puteam călca pe acel picior.
Șase săptămâni am stat cu orteză. Piciorul era înțepenit, dur, umflat și plin de echimoze. Nu mai puteam face cu el nici rotații, nici flexii. În acea perioadă am stat întins continuu în pat, cu piciorul ridicat. La orice activitate, oricât de mică, piciorul se umfla imediat foarte tare și mă durea.
Am venit la recuperare imediat după ce am scăpat de orteză. Un coleg care a avut o entorsă la gleznă, tot de la un accident sportiv petrecut la fotbal, s-a recuperat cu succes la Socrates Clinic și mi-a recomandat să mă adresez cu încredere acestei clinici. I-am urmat sfatul.
Sunt deja la al doilea pachet de tratament. Fac masaj, mobilizarea manuală a piciorului, electroterapie și kinetoterapie. La sala de gimnastică medicală, am început cu întinderi spre spate ale piciorului pentru mobilizarea lui în zona tendonului lui Ahile și am continuat cu mers la paralele și bicicleta ergonomică.
Atunci când am scăpat de una dintre cârje, după ce am finalizat primul pachet de tratament, am început să fac și programul special pentru gleznă al aparatului Imoove. Am simțit o diferență foarte mare la picior, și-a dat imediat drumul din articulație.
În urma tratamentului recomandat de domnul dr. Gogulescu, durerea s-a diminuat și pot călca din nou pe piciorul accidentat – unde mai simt doar o mică înțepătură. Piciorul se umflă mult mai puțin, a scăzut semnificativ edemul, iar culoarea lui este mai apropiată de cea normală.
Îmi pot mișca din nou piciorul în flexie și e mai moale în zona articulației afectate. De când am scăpat de una dintre cârje, mai ies pe afară, să fac mișcare. În curând sper să renunț și la cealaltă cârjă.
Atât medicul, cât și terapeuții Bianca, Daniel și Thomas au fost amabili și profesioniști. Se vede că se pricep la ceea ce fac, au experiență în recuperarea medicală și sunt încântați să te ajute să te faci bine.
La Socrates Clinic am simțit o abordare diferită, centrată pe pacient, cu o gamă completă de proceduri și dotări moderne, care te ajută fiecare în felul ei.
La început m-au ajutat tare mult mobilizările manuale ale piciorului – pe care îl puteam mișca maximum un centimetru spre stânga și spre dreapta și doar cu ajutorul fiziokinetoterapeutului. La ora actuală mă concentrez mult pe Imoove, la care exersez zilnic.
Combinația de exerciții de gimnastică medicală, mobilizări și masaj m-a ajutat să merg din nou destul de bine pe picioarele mele după doar două săptămâni de recuperare, în timp ce eu mă așteptam să dureze două luni până ce-mi voi reveni la forma de dinainte. Recuperarea a fost spectaculoasă și accelerată.”