Simt că le iau pacienţilor durerea cu mâna

Simt că le iau pacienţilor durerea cu mâna

195 de articole

Alexandrei Gherman îi place să lucreze cu oamenii şi să le aline suferinţa   

Dintotdeauna mi-am dorit să lucrez cu oamenii, să îi ajut să se simtă mai bine, îşi aminteşte Alexandra Gherman, fiziokinetoterapeut talentat și valoros al clinicii Socrates, despre motivaţia interioară care a determinat-o să aleagă de la început acest domeniu sensibil şi atât de uman asociat medicinei şi recuperării stării de bine a pacienţilor.

„Mi-am făcut mâna prin practica de zi cu zi, timp de trei ani şi jumătate. Încep întotdeauna cu masajul de relaxare – care mă ajută să simt contracturile, locurile dureroase unde pacienţii sunt tensionaţi şi unde trebuie să insist mai mult. Tehnica de masaj deprinsă în timp mă ajută să ştiu cât de tare să apăs, cu câtă putere, pentru a-i face la final să fie mai relaxaţi, plini de energie, odihniţi şi pregătiţi fizic pentru celelalte proceduri – de gimnastică medicală sau electroterapie. Îmi place mai ales să fac masaj pentru că simt că le iau pacienţior durerea cu mâna”, ne povesteşte Alexandra.

Pe lângă tehnica manuală şi aparatură, experienţa Alexandrei spune că prezenţa terapeutului, stilul lui de comunicare, dedicarea şi atenţia faţă de pacient fac diferenţa.

„Încerc întotdeauna să mulţumesc pe toată lumea şi să mă fac plăcută, cu un zâmbet şi o vorbă bună. Pacienţii vor să simtă că îţi pasă de ei, că îi asculţi, că sunt importanţi pentru tine. Probabil că şi felul meu de a fi, pozitiv şi calm, mă ajută să fiu plăcută, să îi sprijin pe fiecare în parte pentru a-şi depăşi mai uşor problemele şi suferinţa.

Mă comport frumos cu oamenii, îi ascult şi am răbdare cu ei. Fiecare trebuie să fie bine tratat, să primească explicaţii şi răspunsuri detaliate la întrebările sale despre procedurile urmate şi despre efectele lor.

O bună psihologie a omului aflat în suferinţă mi-a arătat că cel din faţa mea vine în clinică cu toate problemele lui de sănătate, cu necazurile lui de acasă şi de la serviciu, cu istoricul lui de viaţă – despre care îi face plăcere să îţi vorbească. Vrea să îşi deşerte bagajul de griji în faţa cuiva. Ce tratamente a mai făcut, cum ar trebui să se comporte la birou pentru ca să se simtă mai bine, ce îi mai fac copiii şi familia.

Încet-încet se creează o legătură personală cu pacientul, o relaţie bazată pe încredere, comunicare, empatie şi respect reciproc. De aceea, majoritatea pacienţilor care revin în clinică preferă să lucreze, în măsura posibilităţilor, cu acelaşi fiziokinetoterapeut.

Trebuie să fii mereu prezent, aici şi acum, cu fiecare pacient şi cu problemele lui. Ei simt dacă eşti concentrat la problemele lor sau dacă eşti absent şi te gândeşti doar la ale tale.

Micile detalii sunt importante: îi întreb des dacă e bine, cum se mai simt astăzi faţă de cum au fost ieri, dacă îi doare, dacă intensitatea curenţilor sau forţa masajului e potrivită pentru starea lor din acel moment, dacă mai au nevoie de ceva – o pernă, un pahar cu apă sau un prosop.”

Pacienţilor le place la Socrates Clinic pentru că e mare, curat, luminos şi spaţios. Arată bine şi face o bună impresie. Aparatura e nouă şi oferă ghiduri explicative detaliate pentru ceea ce face fiecare echipament în parte, iar terapeuţii sunt tineri, amabili şi drăguţi. Contează şi faptul că e cu adevărat o clinică de recuperare, nu doar un spa unde vii să te relaxezi şi să te simţi bine.

Procedurile la care are acces un pacient sunt diverse şi complete, de la electroterapie şi masaj la kinetoterapie – şi la sală, şi la bazin, iar paleta de medici de calitate la care poate apela chiar în clinică cuprinde medici experimentaţi din specialităţi complementare asociate recuperării fizice medicale.

„Principala provocare căreia încerc să îi fac faţă cu bine în fiecare zi este aceea de a avea grijă corespunzător de mai mulţi pacienţi – doi, trei sau patru – în paralel. Trebuie să ştii cum să faci faţă acestei provocări, să îţi dozezi energia şi să îţi sincronizezi efortul pentru a nu fi depăşit. Să te organizezi singur şi să fii responsabil de munca ta. Atenţia la detalii şi capacitatea de multi-tasking sunt esenţiale pentru a combina masajul la un pacient cu timpii morţi, când un alt pacient stă întins cu electrozii pe el în cadrul unei proceduri de electroterapie care durează un anumit timp.

Am grijă să fie totul organizat, să îmi ţin curat locul de muncă, iar seara, înainte de a pleca de la lucru, îmi organizez fişele pacienţilor pentru a doua zi, ca să o iau cu bine de la capăt.

Nu am avut reclamaţii de la pacienţi nemulţumiţi. Pentru că totul începe, de fapt, de la a-ţi plăcea să lucrezi cu oamenii aflaţi în suferinţă şi să le alini durerea.”

Clinica Socrates

Suntem aici pentru a vă ajuta să treceți victorioși peste suferință, să vă recuperați cât mai repede și complet starea de bine și de sănătate.

Unde ne găsiți?