Balazs Csutak este un tânăr medic rezident de ATI. Face gărzi, intervine în cazuri medicale urgente, salvează vieți și, în timpul liber, face sport. Îi place să pedaleze pe bicicletă, joacă tenis ca amator de peste 10 ani, iar în vacanțe merge la schi.
În martie 2022, în urma unui accident la schi, s-a ales cu o ruptură completă de ligament încrucișat anterior la genunchiul drept, fapt ce presupunea obligatoriu o intervenție chirurgicală (ligamentoplastie).
Fiind medic, știa cât de importante sunt atât pregătirea preoperatorie prin fizio-kinetoterapie, cât și recuperarea post-operatorie. La recomandarea unei foste colege de grupă ce a făcut și specializarea de Fiziokinetoterapie și care avea o prietenă ce lucrează la Socrates Clinic, a ales să se recupereze la noi.
„A fost suficient să îmi spună că aici se lucrează pe bune și că medicii și terapeuții Socrates pun pasiune și dedicare în ceea ce fac pentru binele pacienților lor, nu doar vin cu scârbă la un ‘scârbiciu’, ca în multe alte părți.
Primele zece ședințe de recuperare preoperatorie le-am făcut în aprilie, pentru a-mi recăpăta musculatura piciorului și a mă pregăti optim pentru operație. Știam că după operație urmează oricum o pauză de mișcare însoțită de o atrofiere musculară importantă și doream să diminuez la maximum acest deficit.
Am pornit mai lent și treptat, cu kinetoterapie, fizioterapie și electrostimulare, pentru a-mi recupera stabilitatea genunchiului afectat și a face primele mișcări fără orteză. Cu exercițiile la pat, apoi la spalier și pe bicicletă, ajutat de Thomas și Robert, m-am recuperat rapid și foarte bine. Încet, încet, am scăpat de instabilitatea genunchiului și de nesiguranța în piciorul drept.
A urmat operația la Budapesta, care a fost un succes. Pachetul achitat acolo includea și recuperare post-operatorie la fața locului. Am avut însă atâta încredere în echipa terapeutică de la Socrates Clinic, încât am renunțat la pachetul de recuperare inclus în costul operației de la Budapesta și am decis să mă recuperez la Timișoara, aproape de casă și de serviciu.
După cele două săptămâni de repaus total la pat, imobilizat în orteză până la suprimarea firelor chirurgicale, am început în 25 august recuperarea post-operatorie, cu mobilizarea piciorului în orteză, atât cât îmi permitea genunchiul operat.
Am revenit la kineto în cârje, dar am renunțat destul de repede la ele, pe măsură ce am putut să încarc greutate pe picior, iar după patru săptămâni am dat jos orteza.
Acum sunt deja la al doilea pachet de recuperare post-operator, iar evoluția în bine este tot mai rapidă și vizibilă. Am diversificat gama de mișcări și am lucrat atât la forța musculară, cât și la echilibru și propriocepție. Simt mult mai bine poziția și forța în genunchi și pot efectua din nou sărituri și alergări pe bandă.
După cinci săptămâni m-am întors la serviciu, fac din nou gărzi la urgență și pot să merg iarăși cu bicicleta, ceea ce mă ajută mult la recuperarea musculară.
Centrul specializat de fizio-kinetoterapie de la Socrates Clinic este foarte bine dotat cu echipamente moderne, iar personalul este prietenos.
Simți imediat că ai de-a face cu o echipă adevărată. Comunică bine între ei, se ajută la nevoie și sar imediat în sprijinul colegilor în mod natural, ceea ce lasă pacienților o impresie plăcută.
Bianca, Thomas și Robert sunt foarte flexibili și m-au ajutat să îmi fac recuperarea atunci când îmi termin programul de la Urgențe, ceea ce pentru mine este foarte important.
Am recomandat deja clinica unui verișor care se confruntă cu o problemă similară de sănătate.
Când am fost acasă la Miercurea Ciuc, am mers la o sală locală de kinetoterapie și am constatat cu încântare că sunt mult mai avansat și mai bine recuperat decât cei ce s-au operat la Budapesta în același timp cu mine. Făceam deja exerciții mult mai serioase și mai diversificate decât ei, ceea ce înseamnă că am beneficiat de un program de recuperare bine proiectat și corect implementat.”