Socrates Clinic este locul unde te faci bine foarte repede prin fizioterapie și kinetoterapie

Socrates Clinic este locul unde te faci bine foarte repede prin fizioterapie și kinetoterapie

195 de articole

Elena Petran este contabilă. Acum opt ani a suferit o artroscopie, având meniscul de la piciorul stâng operat. Pentru a-și menaja piciorul operat, l-a suprasolicitat pe celălalt și, din păcate, i s-a rupt și meniscul de la piciorul drept. Fiind în timpul pandemiei, a amânat o vreme vizita la medic. Iată ce a urmat:

„Am fost la un consult ortopedic la domnul dr. Jenel-Marian Pătrașcu. M-a diagnosticat cu gonartroză decompensată algic, la ambii genunchi.

Eu mai făcusem fizioterapie și înainte, la alte clinici din oraș, însă ortopedul mi-a recomandat să aleg de data aceasta clinica Socrates, aceasta fiind mai bine dotată cu aparatură și echipamente pentru a-mi oferi procedurile complete de recuperare medicală de care am nevoie pentru tratamentul de gonartoză.

M-am și speriat puțin atunci când domnul doctor ortoped mi-a spus că, mai devreme sau mai târziu, dar probabil destul de curând, voi avea nevoie de protezare la ambii genunchi. Eu aș dori să evit asta și sunt dispuă să depun eforturi în acest sens.

Domnul doctor Gogulescu, medicul care m-a consultat la clinica Socrates, m-a liniștit și m-a încurajat cu ocazia consultației, spunându-mi că printr-o recuperare constantă, periodică și dedicată pot continua mulți ani cu ceea ce am de la natură, fără protezare.

Am găsit la Socrates Clinic un colectiv de terapeuți tineri și drăguți, mai tineri și mai amabili decât la alte clinici de recuperare.

Se ajută reciproc la nevoie fără a ține strict cont de faptul că ești sau nu pacientul său.

Stau lângă tine atâta timp cât e nevoie și îți explică fiecare procedură de kinetoterapie, arătându-ți cum este corect să o efectuezi.

Atât Lili, cât și Robert au răbdare și sunt mult mai atenți cu pacienții decât eram eu obișnuită.

După cele 10 zile de tratament a dispărut complet durerea care mă împiedica înainte să merg.

Eram nevoită să folosesc genunchiere la ambele picioare și chiar și cu ajutorul lor îmi era greu să mă deplasez deoarece durerea era acută la fiecare pas.

Acum am renunțat complet la ele și merg din nou pe jos zilnic un timp îndeplungat. Am început iarăși să fac sport, merg la Pilates și alerg zilnic în natură.

Sunt din nou în formă, ceea ce pentru mine înseamnă că tratamentul recomandat de domnul doctor Gogulescu și aplicat cu seriozitate de Lili și Robert a fost unul eficient și eficace.

Ca pacient cu mulți ani de fizio și kinetoterapie în spate la diverse clinici din oraș, pot afirma cu mâna pe inimă despre Socrates Clinic că este locul unde te faci bine foarte repede.

Iar acest lucru face cu adevărat diferența.”

Clinica Socrates

Suntem aici pentru a vă ajuta să treceți victorioși peste suferință, să vă recuperați cât mai repede și complet starea de bine și de sănătate.

Unde ne găsiți?