Simt la fiziokinetoterapeuţii Socrates o atitudine friendly şi pozitivă extrem de molipsitoare
„Îmi place sportul, dar odată cu plăcerea vine şi riscul unor accidente, fapt care în cazul meu s-a concretizat de două ori. În anul 2007, imediat după ce am marcat un gol reuşit la fotbal, am simţit o pocnitură în genunchi, urmată de un şoc dureros, de umflarea genunchiului şi de o operaţie de menisc în Ungaria, unde mi s-a scos o bucată consistentă din os. Entorsa de la fotbal s-a lăsat şi cu o deşirare a ligamentelor încrucişate de la nivelul genunchiului care şi-au revenit ulterior doar la o treime din consistenţa şi capacitatea lor iniţială. Am rămas după operaţie cu o sensibilitate de durată la nivelul genunchiului, insuficient recuperată imediat.
Medicii mi-au spus clar: mai puţin fotbal, tenis şi schi. Mai ales fotbalul îmi era interzis pentru început, deoarece este un sport solicitant, ce presupune rotaţia genunchiului şi frecvente schimbări ale centrului de greutate care pot fi dăunătoare unui genunchi recent operat. Am purtat o vreme o orteză pentru imobilizarea genunchiului şi m-am recuperat încetul cu încetul.
Am reluat apoi tenisul în sală, dar m-am accidentat din nou la genunchi din greşeală, atunci când am călcat strâmb. Tratamentele de recuperare medicală de la Socrates m-au ajutat să îmi ameliorez semnificativ contractura musculară, inflamaţia şi durerea. După 10 şedinţe de curenţi şi laser mi-am recăpătat stabilitatea şi încrederea în picior şi am putut continua să practic tenisul şi schiul.
Antrenamentele intensive şi solicitante de la tenis, combinate cu statul îndelungat pe scaun în faţa calculatorului, în poziţii neadecvate, aproape nemişcat, datorat caracterului activităţii mele profesionale care nu alternează perioadele de lucru la birou cu cele de mişcare dinamică şi de deplasare mi-au declanşat ulterior şi o durere de spate.
Acum nouă luni a început să mă deranjeze un pic zona lombară, apoi un pic mai mult. Poate a contat şi faptul că jucam tenis în balon la primele ore ale dimineţii, atunci când instalaţia de încălzire nu reuşea încă să elimine complet răcoarea, ştiut fiind că aerul rece şi frigul reprezintă factori agravanţi pentru declanşarea durerii de spate. De asemenea, fiind proaspăt tătic, mi-am spălat bebeluşul, de mai multe ori, stând aplecat cu spatele arcuit şi coloana tensionată datorită faptului că sunt o persoană relativ înaltă. Nu primisem încă de la Socrates Clinic sfaturile atât de utile privind modul corect în care trebuie să te apleci şi să te ridici.
Indiferent de cauze, se pare că m-am ales şi cu o durere lombară joasă pe fondul unei discopatii lombare. A trebuit să iau o pauză de la tenis şi să revin la tratament la Socrates. Fac şi acum curenţi, laser şi masaj, dar dedic trei sferturi din efort şi timp părţii de kinetoterapie care mă ajută mult să îmi detensionez zona lombară încordată prin mişcările repetate cuprinse într-un program terapeutic complex, ce include numeroase exerciţii de gimnastică. Parcă mi se ridică o greutate ce o resimt permanent pe coloană, o greutate care mă ţine rigid şi mă împiedică în activitate.
Dialogurile profesionale purtate cu terapeuţii dezvăluie nişte tineri friendly, prietenoşi şi bine pregătiţi. Nu te iau cu nimic prin surprindere. Te pregătesc bine ca pacient pentru ceea ce va urma să simţi, anunţându-te grijulii care sunt paşii terapeutici următori şi oferindu-ţi explicaţii suplimentare dacă le soliciţi. De exemplu, îţi spun că urmează să dea drumul la curent în aparat, că vei simţi la început nişte furnicături şi te roagă să îi anunţi atunci când începi să le simţi. Crescând încet intensitatea curentului, pot stabili precis care e pragul de tău de suportabilitate şi pot regla corect aparatul.
Am remarcat faptul că între tine ca pacient şi terapeuţii clinicii Socrates se leagă în timp adevărate prietenii, o relaţie interumană bazată pe faptul că empatizează cu adevărat cu suferinţa, cu durerea ta. La fiecare schimbare de aparat şi de procedură medicală, îţi adresează un set profesional de întrebări care îi ajută să afle cum te mai simţi, dacă te doare la fel de tare ca la început, dacă îţi e mai bine, dacă a mai cedat durerea. Simţi la ei o atitudine pozitivă extrem de molipsitoare. Te ajută să capeţi şi tu încredere în eficacitatea tratamentului.
Calitatea dotărilor, spaţiul de primire generos şi plăcut, vestiarele, totul denotă o atenţie evidentă la detalii, la acele lucruri care fac până la urmă diferenţa.
De asemenea, apreciez la dr. Armand Gogulescu abordarea holistică a pacientului care îl ajută să combine eficient paleta de proceduri de tratament recomandate şi în spatele căreia se simte existenţa multor cunoştinţe profesionale de specialitate temeinice, acumulate în timp, care se reflectă într-un speach coerent, o comunicare plăcută şi un discurs convingător.”