Doamna psiholog Emilia Balica finalizează acum al doilea pachet de tratament la Socrates Clinic pentru recuperarea sa după o fractură la umărul drept:
„Acum 20 de ani, pe când eram copil, am căzut și mi-am fracturat mâna. Deși simțeam că articulația umărului era mișcată de la locul ei, nu am făcut la acea vreme recuperare.
În această vară, o mișcare bruscă și greșită de ridicare și rotire a mâinii pe care am făcut-o în mașină mi-a scos complet articulația umărului din locașul ei.
Sub anestezie, articulația a fost pusă din nou la locul ei. După trei săptămâni de imobilizare a mâinii cu orteză, nu am mai avut însă aceeași mobilitate a mâinii ca înainte.
Mai puteam să îmi folosesc mâna dreaptă doar în proporție de 50%, doar de la cot în jos. În rest, nu puteam să îmi ridic mâna, nu o puteam duce la spate, în față sau lateral. Nu puteam să mai folosesc cuptorul cu microunde decât cu cealaltă mână, nu mai reușeam să șterg un geam sau să ridic cu mâna o farfurie din dulap.
Soțul meu e medic, coleg de facultate cu domnul dr. Armand Gogulescu. Știa despre rezultatele bune ale clinicii Socrates și ale domnului doctor. I-am ascultat sfatul, m-am programat la consultație și terapie și acum nu regret: nu îmi vine să cred că mobilitatea și funcționalitatea mâinii mi-au revenit la normal și mi-am putut relua activitățile de zi cu zi.
Terapeuții Alexandra și Robert au fost atenți cu mine, abordând treptat și progresiv tratamentul, în ritmul meu. Mobilizările și mișcările mâinii făcute zilnic cu ajutorul Alexandrei, după fiecare masaj terapeutic, mi-au fost de mare ajutor. Nu mai aveam musculatura suficient de puternică pentru a putea să îmi susțin singură greutatea propriei mâini. Am învățat să îmi las mâna moale și să mă las condusă de Alexandra pentru a face întinderi (stretching). Am căpătat încredere.
Exercițiile aparent banale de kinetoterapie cu care am început la roată, cu bastonul și cu banda elastică mi-au arătat cât de importantă e funcționalitatea mâinii. Orice efort, cât de mic, mi se părea mare. Apoi, treptat, am trecut la bicicleta eliptică de brațe și la programele pentru umăr și de Pilates de la Imoove.
Ca psiholog pot afirma despre cei doi terapeuți – Alexandra și Robert – că au o energie bună, molipsitoare, sunt prietenoși, dar în același timp respectuoși cu pacientul și te fac să te simți confortabil la tratament. Nu sunt deloc rigizi atunci când stau de vorbă cu fiecare pacient și dovedesc prin comportament o grijă necondiționată pentru omul din fața lor. Sunt preocupați de binele tău. Simți că sunt acolo special pentru tine.
Domnul dr. Armand Gogulescu mi-a redat încrederea în recuperarea deplină a mobilității și funcționalității mâinii, încredere care, sincer, îmi lipsea la început. Profesionist adevărat, domnul doctor mi-a explicat complet și, în același timp pe înțelesul meu, ce s-a întâmplat cu articulația umărului meu și cum va contribui fiecare procedură recomandată la recuperarea lui.
Acum mă simt foarte bine, m-am recuperat aproape complet și îmi mai amintesc de starea mea de dinainte doar dimineața devreme, până se încălzește și își dă drumul articulația umărului.
Voi putea să îmi reiau exercițiile de stretching și yoga pe care le îndrăgeam atât de mult și să practic iarăși sporturile preferate.
Deși înainte de acest episod nu am mai fost niciodată la recuperare și nu îi înțelegeam pe deplin rostul, acum pot spune că doar cu ajutorul fiziokinetoterapiei am revenit la viața mea obișnuită, la normalitate. De aceea, voi recomanda această clinică tuturor celor care au nevoie de acest gen de servicii”.